Concursul ”The Best Voice”, ediția a VIII-a

Regulamentul concursului de interpretare vocală ”THE BEST VOICE”

I. Dispoziții generale

Concursul de interpretare vocală ”THE BEST VOICE” este organizat de SISNBRO PRODUCTION în parteneriat cu Palas Mall Iași și Tabăra de muzică și dans ENERGY CAMP.

II. Obiective

  • Promovarea artei vocale la nivel național și internațional;
  • Identificarea talentelor în domeniul artei vocale;
  • Promovarea tinerilor interpreți.

III. Locul și data desfășurării concursului

  • Înregistrarea ofertelor online: 01-28 Februarie 2023;
  • Desfășurarea: 12 Martie 2023, între 10:30 și 19:00;
  • Locația: România, Iași, Palas Mall, zona Atrium.

IV. Condiții de participare

  • La concurs pot participa toți doritorii, indiferent de apartenența etnică sau religioasă, cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani;
  • Participanții vor interpreta două piese (în limba de stat și orice altă limbă în afară de rusă);
  • Cântecele interpretate vor aparține genului muzică ușoară (pop, pop-rock);
  • Participantul va interpreta LIVE, solo. Back-vocal-ul (playback) se permite doar în cazul dacă nu repetă (dublează) tema principală;
  • Se permite insoțirea concurentului în scenă cu număr coregrafic (maxim 4 dansatori);
  • Nu se admit cântece cu mesaj necenzurat, politic, religios;
  • Durata pieselor interpretate nu va depăși 3:40 minute;
  • Nu se va admite repetarea pieselor într-o singură categorie de vârstă (primul venit – primul servit);
  • Nu se admite acompaniament LIVE;
  • Numărul participanților la festival este limitat (40 participanți).

Nota: Organizatorul recomandă să nu folosiți machiaj culori aprinse (fon de ten, ruj, luciuri, highlighter). 

V. Categoriile de vârstă

Cinci categorii de vârstă vor fi create după înregistrarea tuturor participanților formând un număr egal de concurenți în fiecare.

VI. Înscrierea la festival

Participanții vor completa formularul până la 28 februarie 2023 inclusiv.

Oferta de participare va include următoarele informații:

  • Numele, prenumele participantului;
  • Data nașterii;
  • Date personale (localitatea, număr de contact);
  • O fotografie portret (până la brâu) pentru site;
  • Informație scurtă despre concurent (care ulterior va fi plasată pe site);
  • Instrumentalul pieselor care urmează a fi interpretate;
  • Cerințe suplimentare pentru prestație după caz (suport pentru microfon, inventar special).

VII. Etapele concursului

Etapa I. Concurenții vor interpreta un cântec în limba de stat. Intrarea în scenă va avea loc conform vârstei participantului;

Etapa II. Concurenții vor interpreta un cântec în limba străină (excluzând limba rusă). Intrarea în scenă va avea loc conform vârstei participantului;

Oranizatorul își rezervă dreptul de a modifica ordinea întrării în scenă dupa caz.

VIII. Jurizarea

Componența juriului va fi stabilită de organizator în prealabil și va fi anunțată în perioada înregistrării participanților în concurs.

Juriul va acorda note la vedere (de la 7 la 11) fiecărui participant. Notele acordate fiecărui participant la cele două etape vor fi sumate.

Hotărârea juriului este definitivă și nu poate fi contestată. Orice încercare a participantului de a influența la rezultate va fi sancționată cu descalificarea din concurs fără restituirea taxei de participare.

IX. Criterii de apreciere

  • Calități vocale și interpretative (intonația, dicția, respectarea tempoului);
  • Maniera de interpretare să corespundă cu genul de muzică selectat;
  • Calitatea instrumentalelor (negativelor);
  • Costumație adecvată vârstei concurentului și melodiei, show-ul și prezenţa (ținuta) scenică;

X. Premii acordate

  • Trofeul concursului (cel mai mare punctaj) – Trofeu, diplomă, foaie de odihnă la ENERGY CAMP;
  • Premiul mare la fiecare categorie de vărsta – Trofeu, diplomă, o înregistrare audio la SISNBRO RECORDS;
  • Locul I, II, III la fiecare categorie de vârstă – Trofeu, diplomă.

XI. Conditii financiare

Concursul nu dispune de fonduri și se desfășoară din donații benevole a participanților, partenerilor și a sponsorilor.

Concurenții vor achita taxa de participare în valoare de 80 euro. Detalii plată vor fi expediate cu confirmarea inregistrării în concurs pe e-mail-ul indicat.

Pentru participanțiii din Republica Moldova și însoțitorii acestora va fi organizat autocar tur-retur din Chișinău.

Organizatorul va suporta cheltuielile necesare pentru organizarea concursului:

  • Editarea diplomelor (pentru participanți, profesori, parteneri, sponsori);
  • Editarea materialelor vizuale (programe, afișe, ecusoane, invitații);
  • Confecționarea trofeelor;
  • Arenda locației, scenei și a aparatajului necesar pentru desfășurarea concursului;
  • Publicitate pe sursele proprii, a partenerilor și contraplată;
  • Intreținerea paginii web a festivalului.

XII. Programul concursului

  • 09:00 – 10:00 Sound Check pentru doritori
  • 10:30 – prima etapă a concursului
  • 14:00 – a doua etapă a concursului
  • 17:30 – recital, premiere

Notă: În program pot fi schimbări.

XIII. Dispoziții finale

Organizatorul își rezervă dreptul de a înregistra (video, foto) toate prestațiile concurenților pentru buna organizare a concursului, arhivă, publicitate, transmisiuni radio și TV;

Toti concurenții/reprezentații legali vor semna declarația în legătură cu drepturile de autor ce deriva din interpretarea piesei;

XIV. Contactele organizatorului

Directorulproiectului: Boaghe Andrei

RO +40756648763, MD +37369447448;
E-mail: info@voice.md; Site: http://www.voice.md.